luni, 31 mai 2010
Un eseu despre educatie
"Un strop de educatie pentru fiecare suflet..."
Costea Adrian Vladimir
A inceput ca un vis, nu credeam vreodata ca visul va deveni realitate.. nu imi puneam prea mari spetante, sitam ca este nevoie de multa munca. Dar, intr-o zi,mi-am facut curaj, m-am indreptat nerabdator spre acea cladire uriasa pe care toti o numeau scoala. Prima ora a fost asemenea unei povesti. Prima zi de scoala, cu siguranta o amintire de neuitat. La inceput mi-a fost frica, dar incet, incet, m-am acomodat, pentru ca fiecare ora era o calatorie unde reuseam sa descopar cine sunt. Au fost clipe eterne in timpul carora am calatorit in cautarea fericirii. Cautam zambete la fiecare popas, totul era un joc, un joc atat de placut.
Au trecut mai bine de 10 ani si nici nu am realizat trecerea lor. Sufletul meu pasea pe fiecare paigna cautarea acelui adevar stiut doar de inima mea. M-am indragostit nebuneste de ceea ce numim Fizica. Apoi, o alta pasiune mi-a strapuns inima, Geografia tuturor celor care exista, natura mi-a devenit prietena, apoi am realizat ca Filozofia este o stiinta sacra, este viata din fiecare vis. Matematica a devenit un fel de aliat impotriva fiecarui razboi pe care il purtam cu necunoscutul. Am invatat inca din prima zi sa conjug verbul a sti si a invige. Dincolo de orice reacit e chimica, dincolo de intreaga lume a biologiei sau a oricare alte materii, am reusit sa descopar o lume care le cuprinde pe toate. Propria mea lume. Alaturi de prieteni strabateam lume in cele 50 de minute ale fiecarei ore de curs. Inchideam ochii si visam. Fiecare cuvant ma facea sa tremur, dar il lasam sa patrunda in mine, caci constientizam ca era singurul leac pentru vindecarea ranilor din mine.
Scoala a fost intotdeauna un loc unde ajungeam cu multe intrebari si plecam cu multe raspunsuri, a fost teritoriul de lupta unde doream sa castig informatie, doream sa aflu adevarul. Desigur, au existat momente cand inima mi-a fost ranita. Nu toti te pot intelege si poate ca intotdeauna ai dreptate. Uneori mintea este paralela, iar atunci se produce socul: o nota stramba sau ceva de nul, dar adevartii invingatori se ridica. Asa am facut de fiecare data. Aici eram eu, un invingator. Drumul era greu, dar stiam ca intr-o zi imi voi indeplini visul. 10 ani, timp in care viata isi desena drumul faca nici un pic de regret, destinul se infatisa in fata mea. Totul era cum nu-mi inchipuiam vreodata.Si intr-o zi, am ales o schimbare, o incalcare a unei reguli, o simpla aventura. Am plecat mai devreme. Doream sa ma enturez in lumea de afara, sa cunosc necunoscutul. A fost frumos la inceput, dar apoi inima mea a inceput sa supine. Am inteles imediat, si, atunci m-am intors. Din nou portile scolii se deschideau. Paseam de data asta cu un zambet pe fata. Stiam ca eram pregatit, in sfarsit, din nou printre prieteni.
Invata de la cei care au strabatut lumea , daca vrei cu adevarat sa fi un om. Scoala te asteapta, cu infinite marturisiri. Nu trebuie sa te supui, caci toti suntem liberi. Lasa-ti mintea libera, lasa-te purtat de sentimentele din adancul fiecarui vers. Vino si tu! Te asteapta o banca, un scaun si cateva culegeri, o foaie si un pix. Te asteapta niste prietenei care iti vor fi aproape atunci cand vei reusi performata unui "2 de neuitat"!
vineri, 28 mai 2010
Licuricii au primit postere

Asa cum ni s-a promis, cei de la Fundatie ne-au trimis postere, pe care deja am inceput sa le lipim in liceul nostru (ca un prim pas). De asemenea, si in celelalte scoli din oras se va face auzita Gala Premiilor in Educatie.
luni, 24 mai 2010
participare la deschiderea zilelor liceului
In zilele urmatoare vom primi de la Fundatie postere si flyere, pe care le vom imparti elevilor si profesorilor din liceu.
duminică, 23 mai 2010
interviuri
Credem ca pentru a putea promova Gala, trebuie in primul rand sa promovam valorile din jurul nostru, activitatile educationale care au loc in orasul nostru si initiativa profesorilor si a elevilor in realizarea acestora. Toate acestea sunt exemple, modele care ne ofera un imbold pentru promovarea educatiei si bineinteles pentru a da o sansa schimbarii.
In cadrul concursului 'Copilul si Natura' s-au desfasurat si foarte multe activitati ecologice dintre care amintim: realizarea diverselor creatii ecologice de catre elevi, expozitii de desene si poze cu teme ecologice (la care am participat si noi alaturi de colegii nostri), prezentari ale problemelor mediului si solutii pentru rezolvarea acestora, o excursie cu scopuri ecologice si multe altele.Toate au avut loc in perioada 20-23 mai 2010.
Echipa noastra a reusit sa vorbeasca cu cei prezenti acolo si sa afle parerea lor despre Gala Premiilor in Educatie si despre iniviativa noastra.Am realizat doua interviuri cu profesorii prezenti acolo, pe care vi le prezentam (impreuna cu alte materiale) in cadrul filmuletului urmator.
joi, 20 mai 2010
Expozitie in Scoala
.
Astazi a aparut in ziarul Monitorul de Motru un articol despre campania noastra de promovarea a Galei Premiilor in Educatie. Monitorul de Motru este o publicatie informativa a Consiliului Local Motru ce se distribuie gratuit. Consideram aceasta prezenta in ziar foarte importanta, ziarul fiind distribuit la foarte multi dintre locuitorii Municipiului Motru. Tinem sa multumim redactiei pentru sprijinul acordat.
miercuri, 19 mai 2010
prezentare in fata colegilor
Am postat un filmulet realizat de echipa noastra pentru campania de informare. In video este prezentata Gala si activitatile noastre, in fata clasei a Xa A (de la Colegiul National George Cosbuc din Motru) si a dirigintelui-dl. profesor de matematica Gaman Grigore.
Nu au lipsit emotiile, dar in cele din urma ne-am descurcat si speram ca acest video sa fie cat mai util in intelegerea acestei competitii.
De asemenea, le multumim colegilor si profesorilor care sunt alaturi de noi.
marți, 18 mai 2010
activităţi noi
Activitatile 'Licuricilor' iau amploare cu fiecare zi.După apariţia în ziarul local ViataInGorj şi în cel online gorjNEWS, posterele, brosurile şi ziarele împărţite elevilor şi profesorilor din liceu le-au stârnit şi mai mult ,acestora ,interesul pentru a afla informaţii despre Gala Premiilor in Educaţie şi pentru a se implica în campania noastră de promovare. De asemenea am publicat un anunţ online despre Gala, care poate fi citit accesând linkul următor: http://motru.anunturi.orasultau.ro/anunt+76472+gala-premiilor-in-educatie/ , iar maine va aparea un anunţ si la televiziunea locala.
Menţionăm că în acest moment lucrăm la organizarea expoziţiei care va începe de week-endul acesta. Deja am primit lucrări şi avem foarte multe idei pentru a face expozitia cât mai interesantă şi creativă.Oricine poate participa, deci aşteptăm desene şi poze de la cei interesati.
luni, 17 mai 2010
De vorbă cu o gorjeacă!
Vă propunem să citiţi un interviu publicat în ziarul Viaţa în Gorj cu Alexandra Filip, studentă şi asistent universitar la Universitatea Jacobs din Bremen, Germania. Alexandra este fosta eleva a Şcolii Generale Nr. 1 Motru. În urma unei discuţii avute cu ea ne-a declarat : "Ma bucur sa aflu că educaţia de bună calitate, cu toate referinţele pe care le face şi unde se desfăşoară, a ajuns să fie premiată în Romania! Celor cu rezultate deosebite, Gala Premiilor în Educaţie le oferă o şansă pe care nu trebuie să o rateze." . Faptul că o gorjeancă de a noastră , a ajuns la aceste performanţe demonstrează încă odată că în educaţie nu contează de unde provii si unde vrei să ajungi. Tocmai aceasta este menirea Galei Premiilor in Educaţie, să ne ajute să ajungem unde dorim.
http://viataingorj.ro/ar/gorjeni-de-5-stele/alexandra-filip-o-gorjeanca-studenta-si-asistent-universitar-la-bremen/
duminică, 16 mai 2010
Licuricii in gorjNEWS.ro
Dacă doriţi, puteţi afla mai multe despre Regulamentul Galei Premiilor în Educaţie de aici: http://www.premiileineducatie.ro/regulament/ .
sâmbătă, 15 mai 2010
Expoziţie - Importanţa educaţiei

vineri, 14 mai 2010
Ei reprezintă schimbarea, să le urmăm exemplul !!!
Este de remarcat că la catergoria "Şcoala/Liceul Anului" a fost admisă în rândul candidaţilor eligibili şi o şcoală din judeţul nostru: Şcoala Generală nr. 1 Polovragi. Faptul că o şcoală "sătească" a fost acceptată în această finală demonstrează că oricine îşi doreşte cu adevărat poate face performanţă. Trebuie să le urmăm exemplul. Avem toată încrederea că la următoarea ediţie a Galei Premiilor în Educaţie o să fie admişi şi alţi participanţi din judeţ şi din Colegiul Naţional George Coşbuc. Suntem încrezători pentru că ne cunoaştem colegii şi dascălii şi ştim că merită să participe.
În continuare vă propunem să citiţi un interviu despre Gala Premiilor în Educaţie acordat de Directorul General al Fundatiei Dinu Patriciu, Tincuta Baltag pentru "9AM News" : http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/138476/Gala-Premiilor-in-Educatie-lectie-despre-o-Romanie-cu-oameni-valorosi.html .
joi, 13 mai 2010
Promovare
Va invitam sa cititi ziarul "Viata in Gorj", in care a fost publicat un articol despre echipa si scopurile noastre. http://viataingorj.ro/tineret-educatie/licuricii-din-motru-lupta-pentru-promovarea-valorilor-umane/ . Mulţumim redacţiei pentru sprijinul acordat.
marți, 11 mai 2010
Credeţi în visele voastre!
Alina Popescu, fostă elevă a Colegiului Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin este un exemplu concret în acest sens. Ea a fost admisă cu bursă la prestigioasa Universitate Harvard, având o mulţime de realizări impresionante pentru oricine.
Alina s-a numărat printre finaliştii Galei Premiilor în Educaţie. Colegi şi prieteni din Colegiul Naţiona George Coşbuc, şi nu numai... Poate că nici unul dintre noi nu o sa ajunga la Harvard, dar trebuie să credem în visele noastre şi să luptăm pentru ele oricare ar fi acestea, atât timp cât ne reprezintă.
Ţin să remarc următoarele cuvinte dintr-un interviu acordat în cadrul Galei Premiilor în Educaţie: "M-am înscris în această competiţie pentru că iubesc concursurile înalte, selecte, din care nu rezultă învinşi şi învingători, şi numai câştigători". De aceea, nu ezitaţi să vă înscrieţi şi voi.
Puteţi urmări întregl interviu cu Alina aici: http://www.youtube.com/watch?v=MCG-aUFLgAo&feature=player_embedded
De asemenea: http://blog.fundatiadinupatriciu.ro/2010/02/10/alina-popescu/ , http://www.realitatea.net/alina-popescu--studenta-la-harvard--a-avut-ocazia-sa-i-ia-un-interviu-lui-barack-obama_695694.html , http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Vreau-Alina-reprezint-inalt-nivel_0_76192431.html
luni, 10 mai 2010

Calendarul competitiei

Categorii de concurs
I)Categoria 'Invatamant preuniversitar':
-elevul anului (clasele V-XII)
-invatatorul/educatorul anului
-profesorul anului
-scoala anului (scoli generale de stat sau private, inclusiv licee)
II)Categoria 'Invatamant universitar':
-studentul anului (in ciclul de licenta sau master)
-profesorul anului
-facultatea anului (institutii de stat sau private)
III)Categoria 'Cercetare':
-cercetatotul anului
IV)Categoria 'Biblioteci':
-bibliotecarul anului
V)Categoria 'Organizatii neguvernamentale si proiecte educationale':
-ONG-ul anului in domeniul educatiei
-cel mai bun proiect educational realizat de un ONG sau institutie de invatamant
duminică, 9 mai 2010
A.G.I.L.
Prin acest proiect, Fundatia Dinu Patriciu doreste sa promoveze performanta si sa impulsioneze competitia si creativitatea in domeniul educatiei.
In concurs se pot inscrie persoane fizice (elevi,studenti,educatori,invatatori,profesori preuniversitari si universitari, cercetatori,bibliotecari), organizatii neguvernamentale si institutii de invatamant de stat sau private.